Cum s-au îmbrăcat soțiile de fotbaliști la nunta lui Florinel Coman și a Ioanei Timofeciuc. Dennis Man, Darius Olaru și Denis Alibec s-au numărat printre invitați

De Bianca Cimpoi.
Publicat pe 13.06.2025 la 11:47
Actualizat pe 13.06.2025 la 11:47
Florinel Coman și soția lui, Ioana, s-au căsătorit religios ieri. Petrecerea a avut loc la un club de fițe din Constanța. Prezenți au fost, evident, și fotbaliști, care au venit împreună cu soțiile sau iubitele. Valentin Mihăilă a venit împreună cu partenera lui, el fiind cel care a prins buchetul, pe care mai apoi i l-a dat iubitei lui. Prezenți au fost și Denis Alibec și partenera lui, Anca Surdu.
- Florinel Coman și soția lui, Ioana, s-au căsătorit religios ieri
- Cum s-au îmbrăcat soțiile de fotbaliști la nunta celor doi
Ieri a fost o zi importantă pentru Florinel Coman și soția lui, care și-au jurat iubire veșnică și în fața lui Dumnezeu. La cununia religioasă au fost prezenți membri ai familiei și oamenii apropiați, iar pe seară, distracția s-a mutat într-un club de fițe din Constanța. Mireasa a ales o rochie spectaculoasă, iar în timpul evenimentului, a schimbat o a doua rochie, mai lejeră. Și doamnele și domnișoarele au purtat rochii superbe.
Cum s-au îmbrăcat soțiile de fotbaliști la nunta lui Florinel Coman și a soției lui, Ioana
Nașii cuplului sunt Mirel Rădoi și soția lui, Viviana. La petrecere, partenera lui a purtat o a doua rochie, o ținută neagră. Prezenți la eveniment au fost și Denis Alibec și iubita lui, Anca Surdu. Cei doi au avut o apariție elegantă și au fost îmbrăcați în negru. El a optat pentru un costum, iar ea pentru o rochie lungă, cu crăpătură pe picior și mâneci lungi.
O apariție elegantă a avut și iubita lui Valentin Mihăilă, Ami Colhon. Cei doi s-au îmbrăcat în negru, iar partenera lui a ales să poarte o rochie scurtă, fără bretele, la care a asortat o pereche de sandale argintii. Cristi Manea și soția lui, Irina Deaconescu, au mers și ei la eveniment, alături de fiica lor cea mică. Influencerița a purtat o rochie lungă, de un verde deschis, cu spatele gol și detalii în partea de sus.
Prezenți au fost și Neluț Roșu și partenera. Fotbalistul a purtat un costum gri deschis, iar iubita a ales o salopetă neagră lungă. La petrecere au mers și Darius Olaru și Nicolae Stanciu, însoțiți de partenere. Soția lui Darius Olaru a purtat o rochie neagră scurtă, iar soția lui Nicolae Stanciu a optat pentru o rochie lungă, închisă la culoare, și cu detalii în partea de sus.
Și fotbalistul Adrian Rus a mers la petrecere alături de iubită. Sportivul a purtat un costum format dintr-o cămașă albă, o pereche de pantaloni în aceeași nuanță și un sacou albastru deschis, iar partenera lui a optat pentru o rochie lungă, crăpată pe picior, într-o nuanță de portocaliu.
Și iubita lui Dennis Man a ales o rochie lungă și crăpată pe picior, dar neagră. Virgil Ghiță a venit împreună cu soția lui, care este însărcinată, iar ea a purtat o rochie lungă și neagră. O rochie neagră a purtat și iubita lui Florin Tănase, dar și iubita lui Radu Drăgușin. Prezent a fost și Denis Drăguș, alături de soție și cei doi copii. O apariție elegantă au avut și Vlad Chiricheș și soția lui, Sabrina.
Cei doi sunt împreună de aproape nouă ani
Florinel Coman și soția lui sunt împreună de aproape nouă ani, iar din 2022, sunt căsătoriți civil. Mireasa declara că a fost o zi emoționantă și că este recunoscătoare pentru tot ce a construit alături de fotbalist pe parcursul acestor ani de când sunt o familie.
Citește și: Cum a arătat tortul de la nunta lui Florinel Coman cu Ioana Timofeciuc. Noi imagini de la petrecere / FOTO